Îmi pare bine să te cunosc.
Sunt Georgeta.
Călătoria mea a început cu mult înainte să știu că mă pregătește pentru misiunea mea.
A început în copilărie, cu întrebări pe care încă nu știam să le formulez, cu dorința de a fi văzută și cu experiențe al căror sens aveam să îl descopăr mult mai târziu.
Programează o sesiune de descoperire ↗
Am crescut într-o familie simplă, alături de două surori. Când sora mea cea mare, Corina, a fost diagnosticată cu o tumoare cerebrală, am întâlnit devreme fragilitatea vieții și neputința de a schimba ceea ce i se întâmpla unui om drag. Experiența ei a aprins în mine o curiozitate profundă despre creier, despre minte și despre felul în care acestea ne influențează viața.
În casa noastră, munca era o virtute, iar regulile se respectau. Tatăl meu era un om rigid, cu o voce puternică. Îngrijorarea pentru sănătatea surorii mele ocupa mult spațiu în familie, iar eu am învățat să nu adaug greutate: să fiu ascultătoare, să mă adaptez, să îmi țin nevoile în plan secund și să nu dezamăgesc.
Fără să îmi dau seama, am început să îmi construiesc valoarea în jurul a ceea ce puteam face pentru ceilalți.
Credeam că trebuie să muncesc, să mă conformez și să fiu utilă pentru a merita iubire și acceptare.
Această convingere m-a împins să învăț și să construiesc. Dar, în timp, m-a făcut să îmi fie greu să recunosc unde se termina responsabilitatea față de ceilalți și unde începea îndepărtarea de mine.
La treisprezece ani, am simțit că lumea mea se dărâmă.
Îmi doream să devin atlet de performanță. Pentru mine, atletismul era mai mult decât o pasiune. Simțeam că acolo era sensul vieții mele, locul în care puteam să îmi exprim puterea și să devin ceea ce simțeam că sunt capabilă să fiu.
Când nu am primit susținerea de care aveam nevoie pentru a urma acel drum, am trăit o prăbușire interioară. Pierdeam un viitor în care crezusem cu toată ființa mea.
Ani la rând, această experiență a continuat să mă doară. Îmi spuneam că trecuse, că eram adult și că viața mea avea acum alte repere. Totuși, când mă întorceam la acel moment, simțeam aceeași dezamăgire și aceeași durere de a nu fi fost văzută și susținută.
Această durere mi-a condus căutările. Mult timp am privit-o ca pe un obstacol. Abia mai târziu am putut să îi recunosc locul în drumul către misiunea mea.
În UK, construisem o viață împlinită, dar simțeam că e mai mult de atât.
Am ajuns manager într-un centru de îngrijire pentru persoane cu Alzheimer. Conduceam o echipă, aveam responsabilitate, stabilitate și recunoaștere. Din exterior, viața mea arăta așa cum credeam că trebuie să arate o viață reușită.
Lucrul cu persoanele cu Alzheimer mi-a adâncit interesul pentru creier și comportamentul uman. M-a învățat să fiu atentă la ceea ce un om exprimă dincolo de cuvinte: prin neliniște, prin reacții, prin nevoia de apropiere și siguranță. Să caut persoana din spatele comportamentului și să încerc să înțeleg ceea ce trăiește.
Făceam multe, îndeplineam responsabilități și răspundeam așteptărilor, dar simțeam că o parte importantă din mine rămânea neexprimată.
Mă urmărea întrebarea dacă viața pe care o construisem îmi aparținea cu adevărat. Dacă ceea ce făceam exprima valorile și darurile mele.
Durerea și distanța dintre ceea ce înțelegeam și ceea ce reușeam să manifest m-au făcut să caut mai profund.
Am studiat filosofia, psihologia, comportamentul uman, neuroștiințele și neuroștiința sănătății mintale. Experiența cu persoanele cu Alzheimer a adus acestor studii întâlnirea directă cu complexitatea minții și a vieții umane. Mai târziu, mi-am continuat formarea în psihoterapie integrativă.
Fiecare etapă mi-a oferit repere. Înțelegeam tot mai bine cum experiențele noastre influențează ceea ce credem despre noi, ceea ce simțim și felul în care alegem.
Dar căutarea mea era și profund personală. Voiam să înțeleg de ce, deși puteam recunoaște și explica anumite tipare, continuam să le trăiesc.
Știam că aveam nevoie să pun o limită, însă uneori nu o puneam. Înțelegeam de unde venea nevoia de aprobare, însă mă lăsam încă influențată de ea. Îmi doream să îmi urmez direcția, dar în fața unor pași importanți apăreau îndoiala și retragerea.
Mă întrebam și cum pot aduce mai multă abundență și prosperitate în viața mea. Cum pot pune în valoare ceea ce știu și ceea ce am de oferit, fără să simt că trebuie să mă epuizez? De ce îmi era uneori atât de greu să îmi asum valoarea și să primesc pe măsura contribuției mele? Îmi doream ca munca, relațiile și alegerile mele să susțină o viață în care să existe sens, împlinire și libertate.
Acumulasem cunoaștere. Ceea ce îmi lipsea era trecerea de la claritatea din minte la o transformare vizibilă în propria mea viață.
În 2018, un copil mi-a arătat sensul a ceea ce voiam să ofer.
Eram pe scenă, în fața a sute de oameni, în cadrul Inițiativei Globale pentru Tineret. În sală erau copii și adolescenți. Mă simțeam vie, prezentă, întreagă.
La final, un băiețel cu hipoacuzie a urcat pe scenă și mi-a spus:
„Astăzi am învățat că problema mea de viață poate deveni superputerea mea.”
În acel moment, am știut. Am simțit în toată ființa mea că aceasta este misiunea mea.
Aceea era esența a tot ceea ce căutasem: să susțin oamenii să transforme durerea în putere, limitarea în libertate, trecutul în resursă.
Cuvintele lui au dat sens unui drum pe care încă învățam să îl înțeleg. În fața mea era un copil care descoperise o altă posibilitate de a se privi. În mine, se întâlneau copilul care simțise că își pierduse drumul și femeia care începea să își recunoască misiunea.
Astăzi, privesc cu recunoștință durerea legată de atletism. Nu aș fi ales-o atunci. Dar am văzut rolul ei profund și modul în care m-a condus către studiul minții umane și către dorința de a-i susține pe ceilalți.
Ceea ce trăisem făcea parte din pregătirea mea pentru această misiune.
Dar identificarea misiunii mele nu a însemnat că toate luptele interioare s-au oprit instantaneu. În timp ce îi ghidam pe ceilalți să vadă dincolo de blocajele lor, propria mea călătorie continua — cu întrebări, cu provocări și cu limite pe care învățam să le depășesc.
La Cluj, distanța dintre cunoaștere și transformare a devenit imposibil de ignorat.
Eram la un eveniment de leadership, într-o sală plină de oameni veniți să învețe despre succes. Pe scenă vorbeau John Maxwell și Paul Martinelli. Aveam carnețelul în mână și speranța că voi găsi acel răspuns care îmi lipsea.
Pentru o clipă, totul părea posibil.
Dar, pe măsură ce ascultam strategiile și îndemnurile la acțiune, în pieptul meu creștea o apăsare. În jur era entuziasm. În mine se aduna durerea de a auzi din nou lucruri pe care le înțelegeam, fără să știu cum să trec dincolo de ceea ce mă oprea să le trăiesc.
Mă durea că puteam vorbi despre schimbare, dar în anumite zone ale vieții mele rămâneam în aceeași poveste. Îmi recunoșteam tiparele. Le puteam explica. Și totuși, când se activau, ajungeam să reacționez la fel.
Întrebarea mea nu mai putea fi amânată:
„Ce fac atunci când știu ce am de făcut și, totuși, nu reușesc să fac?”
Dincolo de întrebările de la suprafață, exista un strat de durere mult mai tăcut: dacă acumulasem atâta înțelepciune, de ce durea la fel? De ce mă strângeam în mine exact când viața mă chema să fiu prezentă? De ce reapare mereu acel sentiment că lipsește ceva?
A fost momentul în care am privit cu adevărat la judecata pe care o purtam în spate.
Această experiență mi-a schimbat criteriul după care alegeam ce să aprofundez și ce să aduc în munca mea.
Înțelegerea fără acțiune e ca un itinerar perfect pentru o călătorie pe care nu o faci niciodată.
Așa am început să caut căi prin care conștientizările să coboare din teorie direct în corp, în fibra deciziilor de zi cu zi — în felul în care mă priveam când greșeam, în modul în care îmi trasam limitele și în dinamica relațiilor mele. Nu mai căutam doar momentul spectaculos de «Aha!» din timpul unui curs sau al unei conversații, ci transformarea care se măsoară în felul în care simt și trăiesc atunci când nu mă vede nimeni.
Această direcție rămâne esențială și astăzi în lucrul cu oamenii pe care îi însoțesc.
Cea mai puternică transformare personală a venit prin lucrul cu psihologia Legilor Universale.
Pentru mine, aceasta a fost întâlnirea care a schimbat profund felul în care îmi priveam experiențele și propria persoană.
Am început să lucrez cu semnificațiile pe care le atașasem momentelor dureroase, cu judecățile despre mine și despre ceilalți și cu percepțiile prin care continuam să îmi privesc trecutul.
Procesul mi-a cerut să mă apropii de ceea ce mă durea. Să observ rușinea și vinovăția fără să le acopăr imediat cu explicații. Să ascult ceea ce se activa în corp. Să explorez aspectele experiențelor mele pe care nu le putusem vedea atunci când eram cuprinsă de durere.
Treptat, am putut reveni și la copilul care simțise că lumea lui se dărâmase. Am recunoscut pierderea trăită atunci și am început să văd că viața mea nu se încheiase odată cu acel vis. Că potențialul meu găsise și alte căi de exprimare. Că însăși căutarea născută din acea durere mă adusese către ceea ce conta profund pentru mine.
Am început să mă raportez la trecut cu recunoștință și la prezent cu împlinire și libertate de a alege.
Transformarea s-a așezat treptat în felul în care îmi onoram nevoile, îmi simțeam valoarea și îmi asumam cu demnitate direcția.
A fost un proces de integrare din aproape în aproape — prin fiecare alegere asumată, prin fiecare adevăr exprimat, prin fiecare limită pusă din iubire de sine. A fost, de fapt, drumul de întoarcere la mine și la un nou mod de a fi prezentă în viață.
Din această căutare și din acest proces a luat naștere Integrative Transformation Process — ITP.
ITP aduce împreună ceea ce am studiat, ceea ce am aprofundat prin practică și ceea ce a avut un rol important în propria mea transformare: repere din psihologie și neuroștiințe, explorarea valorilor și percepțiilor, lucrul cu psihologia Legilor Universale, conștientizarea corporală și integrarea emoțională.
În această abordare, lucrez cu mintea, corpul, emoțiile și dimensiunea spirituală, respectând povestea, valorile și ritmul fiecărei persoane.
Explorăm ceea ce se află în spatele provocărilor actuale. Înțelegem ce rol au avut anumite răspunsuri în viața ta, ce încearcă să protejeze și cum îți influențează prezentul. Apoi lucrăm pentru ca ceea ce descoperi să poată fi exprimat prin răspunsuri și acțiuni care te reprezintă.
Explorăm și felul în care te raportezi la propria valoare, la bani, la a oferi și la a primi. Observăm unde vinovăția, rușinea sau teama de judecată îți influențează alegerile, inclusiv atunci când îți exprimi darurile sau ceri pe măsura contribuției tale. Te susțin să construiești pași concreți către mai multă abundență și prosperitate, în acord cu valorile tale și cu ceea ce înseamnă pentru tine o viață împlinită.
Pentru mine, transformarea capătă sens în viața de zi cu zi.
Într-un „nu” pe care îl poți spune cu respect față de tine. Într-o nevoie pe care îndrăznești să o exprimi. Într-o decizie pe care o iei în acord cu valorile tale. În felul în care te întâmpini atunci când îți este greu și în curajul de a-ți pune darurile în valoare.
Acestea sunt reperele pe care le urmărim împreună, observând schimbările și ajustând procesul în funcție de ceea ce trăiești.
De aceea, povestea ta merită să fie ascultată.
Cunosc durerea de a înțelege mult și de a continua să te întâlnești cu aceleași blocaje. Cunosc efortul de a fi capabilă pentru ceilalți, în timp ce în interior te simți obosită, nesigură sau departe de tine.
Experiența mea nu îmi spune dinainte cine ești. Îmi amintește să te ascult cu atenție, să respect ceea ce ai trăit și să nu confund ceea ce se vede la suprafață cu întreaga ta poveste.
Te susțin să explorezi ceea ce te ține pe loc, să integrezi experiențele dureroase și să îți revendici puterea de a trăi în acord cu cine ești.
Privind în urmă, totul capătă sens și coerență. Curiozitatea din copilărie, durerea din adolescență, studiile și anii de muncă alături de oameni s-au așezat natural în felul în care aleg să fiu prezentă astăzi.
Misiunea descoperită în 2018 este acum mai profundă ca niciodată: să susțin oamenii să transforme durerea în putere, limitarea în libertate și trecutul în resursă autentică.
Dacă simți și tu distanța dintre ceea ce știi și ceea ce reușești să schimbi în propria viață, putem începe de aici. Cu povestea ta. Cu ceea ce trăiești astăzi. Cu tot ce îți dorești să devină posibil.